O caracteristică comună tuturor proceselor istorice de transformare este aceea de a trăi în două lumi, în același timp. Vă rog să rețineți că nu am spus „ timp de schimbare”, am spus „transformare”, iar diferența este importantă.

Într-o perioadă de schimbare procesul este practic liniar, lucrurile se schimbă, dar până la urmă viața este aproape la fel.

Desigur, există schimbări, viața în sine este o schimbare permanentă, dar în acest caz schimbarea ar însemna progres. Creștem și, în cadrul acestei creșteri, apar schimbări, apar noi invenții care ne schimbă într-un fel viața, dar în final rămân stabile pe perioade lungi.

Să luăm exemplul părinților noștri: practic majoritatea au muncit toată viața în același loc și au locuit în același loc. Au crescut copii, au plecat în concedii, au avut experiențe noi, însă dacă ne uităm la viața lor vedem că este asemenea unei linii, în majoritatea cazurilor ascendentă, dar fără să existe schimbări semnificative.

Putem spune că viața actuală este la fel? Vrem o viață la fel de stabilă? Evident că răspunsul este NU.

Valorile familiei s-au schimbat, Unde este familia de altădată? S-a schimbat modul în care comunicăm. Unde este coresponența poștală, de exemplu? S-a schimbat modul în care mergem în vacanțe.

Ne-am fi putut imagina vreodată că putem avea o vacanță într-o croazieră de lux, vizitând alte țări?

Și modul nostru de lucru s-a schimbat.

Ce s-a întâmplat în criza Covid? Pur și simplu, am fost nevoiți să muncim de acasă, lucru imposibil în vremea părinților noștri și să nu mai vorbim de cea a bunicilor noștri. Sunt doar câteva exemple.

Cu alte cuvinte, în doar două generații lumea nu mai este aceeași. Ceea ce se întâmplă este că, în viața noastră de zi cu zi, simțim aceste schimbări, le experimentăm, dar nu suntem conștienți de ele. Încă avem aceleași obiceiuri, nu-i așa? Avem aceleași vise și, aparent, aceleași posibilități.

Într-un timp de schimbare, posibilitățile sunt liniare și, cel mai probabil, sunt aceleași de-a lungul vieții, cu excepția ființelor excepționale care depășesc cercul și își creează propria viață.

Progresul istoric a fost creat de aceste ființe, care au fost într-adevăr excepționale.

Dar cum spuneam, nu trăim un timp de schimbare, trăim într-un timp de transformare, ceea ce presupune că schimbările, în loc să fie liniare, sunt exponențiale.

Ce înseamnă exponențial?

Știți cu toții legenda jocului de șah. Se spune că un rege arab foarte bogat a vrut să cumpere jocul de șah de la inventatorul său. Pentru aceasta, i-a oferit o sumă de bani care a fost respinsă de inventator, în schimbul banilor i-a cerut regelui să-l plătească în boabe de orez, la care regele surprins, a acceptat.

Cererea consta în următoarele: un bob pe primul pătrat al tablei de şah, două pe al doilea, patru pe al treilea, opt pe al patrulea şi asa mai departe, dublînd necontenit numărul boabelor din pătrat în pătrat, pînă la ultimul pătrat…”

Spre surprinderea regelui, nu a existat suficient orez în regat pentru a satisface prețul cerut de inventator.

Ei bine, astăzi aceasta este situația și o avem foarte clar în recenta criză Covid. Să luăm de exemplu această epidemie în Statele Unite.

Pe 22 ianuarie nu a existat niciun pacient cu Covid, pe 13 martie, aproape două luni mai târziu, au fost deja 2.179 de cazuri; situația tragică pe care o trăiește această țară, este ca în exemplu de șah, doar transferat în viața noastră de zi cu zi.

Acest lucru se întâmplă astăzi, exponențialitatea ne înconjoară și ne determină viața. Diferența privind trecutul este că, dacă nu-l asumăm și-l transformam intr-o oportunitate, nu numai că ne copleșește, ci ne aruncă în jgheabul eșecului.

Diferența dintre un timp de schimbare și altul de transformare, precum cel pe care îl experimentăm, esta că, schimbările nu sunt liniare. Nu se schimbă doar modul de a trăi și de a face, ci se schimbă modul de a vedea adevărul, de a interpreta realitatea, de a înfrunta viața.

Valorile se schimbă și se schimbă și paradigmele.

Nu putem trăi la margine.

Dar să revenim la tema centrală de astăzi: abundența.

În perioade de transformare, ca și cea pe care o experimentăm, apare o situație pentru care nu suntem pregătiți.

Trecutul nu a dispărut complet, există încă credințe care ne determină, pentru că nu am reușit să le depășim, la fel se întâmplă și cu paradigmele sau cu modul în care vedem viața și în consecință, mediul nostru.

Și exact același lucru se întâmplă cu viitorul, valorile viitorului și noile paradigme nu sunt încă implementate. Trăim schimbarea cu gândul la trecut, la ceea ce s-a întâmplat întotdeauna, dar atunci când trăim într-o situație exponențială, aceasta este mult mai rapidă și aici este problema.

Nu suntem pregătiți pentru schimbări radicale, cu atât mai puțin suntem pregătiți să trăim în două lumi, în același timp, total opuse.

Adevărurile de ieri nu mai sunt valabile, dar ele continuă să ne determine viața, intuim și simțim noi adevăruri, dar inerția celor din trecut ne determină să le respingem. Cu alte cuvinte, trăim într-o perioadă în care nu suntem nici carne, nici pește.  

Care sunt consecințele?

Oportunitățile trec pe lângă noi, fără să fim conștienți de ele.

Una dintre caracteristicile epocii trecute, epoca industrială, a fost mentalitatea de insuficiență. Insist: în viața de zi cu zi, au existat întotdeauna „spărgători de paradigmă” fără de care progresul ar fi fost imposibil, dar au fost cazuri izolate, oameni speciali, cu caracteristici speciale și care au creat realități speciale, pe scurt, au existat întotdeauna oameni capabili să nu trăiască în două lumi, ci să creeze lumi noi.

Galileo, Cervantes, inventatorul tiparului, Sfântul Francisc din Assisi, Gandhi, Henry Ford etc. sunt oamenii care au creat istorie, într-o lume în care se întorcea spatele  istoriei. Sunt adevărați eroi.

Au fost considerați adevărați eroi, li s-a intors spatele, tocmai pentru asta au fost văzuți ca niște eroi, ființe excepționale, unice și irepetabile. Acest lucru l-a determinat pe cetățeanul comun să înțeleagă că, din moment ce existau  ființe excepționale, ei nu puteau face nimic asemănător. Și acesta a fost mesajul: fii mulțumit cu cine ești, nu pot fi toți oamenii diferiți, aceia erau excepționali.

Mentalitatea lor de lipsuri, tipică vremii, nu numai că i-a limitat, ci i-a determinat să se mulțumească cu ceea ce aveau, nu puteau aspira la mai mult pentru că nu erau speciali, nu erau diferiți.

Această mentalitate de lipsuri a fost consecința directă a procesului industrial. Era industrială nu numai că definește un mod de fabricație, ci și un mod de a gândi. Fiecare epocă creează și are propriile sale paradigme.

Iar epoca industrială, paradigma centrală a fost cea a penuriei, adică nu există pentru toată lumea. Ceea ce este logic dacă ținem cont că în acel moment, vă reamintesc că ne aflăm într-un moment de transformare, resursa de bază era banii. Și, într-adevăr, nu există bani pentru toată lumea, de aceea trebuie să ne conformăm sau să aspirăm să facem parte din elita economică bazată pe perseverență, efort și gândire pozitivă.

În acest caz, a fost posibil să traversăm linia și să trecem de la săraci la bogați. Dar chiar și așa, doar câțiva au reușit să o facă. Viața era liniară și, dacă ai avut o idee bună și ai muncit din greu, șansele de a obține bogăție erau reale, însă doar câțiva au făcut saltul și doar câțiva au reușit.

Pur și simplu nu a fost pentru toată lumea, ceea ce este logic dacă avem în vedere că elementul cheie pentru dezvoltare erau banii.

Dar ce se întâmplă în prezent? Ce se întâmplă astăzi? Sunt banii în continuare resursa cheie de producție? Bogăția este consecința directă a investițiilor sau este rezultatul inovării?

Să trecem la realitate și să căutăm răspunsul în companiile cele mai semnificative ale momentului: Apple, Zara, Google, Tesla, Amazon, Virgin, Amway, Facebook, Body Shop și așa mai departe cu sute de exemple.

Niciuna dintre aceste companii nu a aparut datorita banilor, banii au venit mai târziu. Toți au pornit de la o idee, de la o idee care a rupt paradigmele, care a depășit un mod de a gândi și de a trăi: acela al saraciei.

 

Fără să ne dăm seama și fără să fim conștienți de ceea ce înseamnă, am trecut de la un timp de penurie la un timp de abundență.

Trăim într-o epocă a abundenței pur și simplu pentru că, banii nu mai sunt factorul determinant pentru creștere, ci inovația.  Și nu există nici o limită pentru inovație, la om.

Trăim într-o perioadă de belșug, în ciuda foamei și a războaielor pe care le suferim în continuare. Bineînțeles că foamea există, desigur copiii încă mor de boli în lumea a treia, desigur că mai există mizerie și durere.

Dar cu mult mai puțin decât, de exemplu, acum patruzeci de ani. În 1970, nouă sute de milioane de oameni mergeau la culcare fără să fi mâncat nimic în timpul zilei, în 2017, în urmă cu doar trei ani, această cifră scăzuse la opt sute cincisprezece milioane. Încă este mult, este adevărat, încă este o cifră ridicolă, dar a scazut cu mai mult de 10% în doar patruzeci de ani. Până în 2030, se asteapta ca această cifră să fie scăzută la zero.

Și nu reducem importanța numărului, trebuie să avem în vedere că, în paralel cu scăderea numărului celor care mor de foame, populația a crescut. Ceea ce înseamnă că dacă ar fi urmat linia din 1970, rata de înfometare în 2017 ar fi depășit cel mai probabil, un miliard de oameni.

 

Și în același mod am putea ajunge la cifrele bolii, marginalității etc. Și să nu mai vorbim dacă am compara cifrele actuale, cu cele de la începutul secolului XX.

Trăim într-o epocă a abundenței și această abundență va contribui la dispariția foamei, a bolilor și a marginalității din lumea noastră.

Acest lucru se va întâmpla pentru că pur și simplu mentalitatea saraciei, cea care ne limitează mental, va fi înlocuită de o mentalitate a abundenței, în care ceea ce predomină nu sunt banii, ci mai degrabă inovația, angajamentul și conștiința ființei umane. Și în nimic din toate acestea nu există limite.

Atunci, ce se întâmplă cu noi? Continuăm să stăm și să vedem ce se întâmplă sau, dimpotrivă, reacționăm la schimbare?

Repet ce înseamnă să fii într-o epocă de transformare: trăim în două lumi în același timp, o lume în care gândurile din trecut, de sărăcie, încă nu au murit, iar cele ale viitorului, abundența, nu sunt încă consolidate.

Ce-am putem face?

În primul rând, să devenim conștienți de privilegiul pe care-l avem de a trăi. Da, am spus privilegiul și aceasta este prima schimbare pe care trebuie să o facem în noi înșine. A trăi în timpul în care am avut de trăit este un privilegiu, pur și simplu, pentru că ne putem defini viitorul.

Încă nu este nimic scris, încă nu este nimic ferm, ne putem scrie viitorul, ne putem crea viața.

Pentru aceasta, primul pas este să conștientizăm că viitorul poate fi construit doar și putem  să-i facem față numai dintr-o mentalitate de abundență, ceea ce presupune lăsarea în urmă a mentalității noastre de insuficiență.

Cum ?

Urmărindu-ne gândurile.

De ce resping această oportunitate? De ce simt, sincer, că nu merge? Sau încerc să o analizez din mentalitatea mea de lipsuri?

Cum mă confrunt cu viitorul meu?

Dintr-o mentalitate de lipsuri, în care tot ce văd sunt probleme sau dintr-o mentalitate de abundentă, în care tot ceea ce văd sunt posibilități?

Vreau să fac o precizare: mentalitatea abundenței nu te face să fii orb, sau oarbă, nu duce la optimism cronic. Mentalitatea abundenței nu înseamnă ignorarea problemelor, ci înseamnă a acorda o atenție mai mare oportunităților decât problemelor și, mai ales, a le confrunta cu o atitudine diferită.

 

Da, trăim într-o epocă a abundenței, da, trăim într-o epocă în care resursa fundamentală este inovația sau dacă preferați: conștiința. Este esențial să începem să gândim în funcție de această perioadă în care a trebuit să trăim, dacă nu preferăm să trăim pe margini, ceea ce într-un timp exponențial, presupune să murim.

Iar a muri nu înseamnă, în acest caz, a te îngropa, înseamnă a te marginaliza, a te îndepărta de oportunitatea oferită de momentul istoric pe care l-am trăit.

Și înainte, nu a însemnat același lucru?

Da, dar schimbarea a fost atât de lentă încât nici nu ți-ai dat seama. Ni se întâmpla ca la  broasca care fierbe încet, fără să-și dea seama.

A trăi înseamnă a simți abundența în sufletul tău, a trăi presupune a înfrunta viața ca pe o provocare, a trăi înseamnă a-ți asuma toate oportunitățile pe care ți le oferă viața, ca singura formă posibilă de împlinire pe care o ai.

A trăi înseamnă a face  un pas înainte, căutând doar piezis trecutul, a trăi azi înseamnă înfruntarea în fiecare zi ca o provocare a posibilităților tale,  înseamnă să simți adânc în sufletul tău că ai avut norocul să trăiești într-un timp minunat.

Și nu, nu înseamnă să vă înșelați pe voi înșivă, crezând că, fără să faceți nimic, veți reuși să aveți o viață nouă.

Te înșeli dacă crezi că cineva îți va rezolva problemele sau îți va oferi o viață nouă.

A te înșela înseamnă a te întoarce în istorie și a simți că nu meriți nimic, că te-ai născut sărac, părinții tăi erau săraci și bunicii tăi erau săraci, de aceea trebuie să fii și tu sărac.

A trăi astăzi înseamnă să descoperi abundența pe care o ai în interiorul tău, să nu renunți la visele tale, oricât de dificile ar fi acestea, pentru că este mai dificil să trăiești fără vise.

Să trăiești astăzi înseamnă să trăiești conștient.

 

 

 

Aveți curajul să priviți în interiorul vostru și să vă întrebați dacă nu meritați să aveți viața pe care o visați, deoarece răspunsul este pe drum.

Vino alături de  mine, nu ești singur.

Suntem deja o mare mulțime.

 

Cu sinceritate Sonica !