SCRISOARE DESCHISĂ “BUNICILOR” de Sonica Raileanu

Dragi bunici vreau să vă împărtășesc ceva. Vreau să vă transmit din adâncul inimii sentimentele mele sincere și să vă asigur că aveți tot dreptul din lume să vă bucurați de viață, pentru că lumea în care trăim a fost construită de voi. Din acest motiv vă adresez un mesaj plin de respect și admirație pentru lupta ce-ați dus-o de-a lungul anilor.

Mă simt aproape de voi. Am 53 de ani și o viață întreagă înainte, în care mai am multe lucruri de făcut, multe vise de îndeplinit, multă dragoste de oferit.

Sunt și bunică. Bunica unui  băiețel și a unei fetițe, care mă fac să vibrez de fiecare dată când îi văd și-i îmbrățișez.

Oare ce-aș putea să vă spun eu, ceea ce voi  bunicii să nu fi simțit?

Deși mai am încă până la pensionare, sunt îngrijorată. Este inevitabil să nu mă gândesc la acel moment. Nu doar că ma gândesc, ci am și început să schimb păreri cu cei care trăiesc deja această etapă sau sunt pe cale să o trăiască. Tocmai de aici apare îngrijorarea.

Spre surprinderea mea, bunicii cu care am avut  șansa să vorbesc, în cele mai multe cazuri, se dedică doar creșterii nepoților. Dintr-o data lasă baltă orice altă preocupare personală și dedica fiecare minut nepoților.

Singurul lor plan de viitor este să se bucure de compania  celor dragi și atât.

Eu zic să lăsăm bunicii să fie bunici, iar pe copii să se bucure de prezenţa lor.

Desigur, acest obiectiv este minunat, îl împărtășesc și eu, dar apare intrebarea: Oare dincolo de nepoți nu există viață?

Da, unii intenționează să meargă în excursii ogranizate pentru pensionari, iar alții chiar se bucură de acestea excursii. Și? Altceva? Nu mai e nimic de făcut?

Sincer, nu acesta este viitorul pe care mi-l doresc pentru mine. Desigur că nepoții mei vor ocupa mereu primul loc în viața mea. Doresc din toată inima să fie aproape de mine, deși mă tem că, odată ajunși la vârsta potrivită, vor dori singuri  să-și ia zborul. Asta e viața.

Dar chiar și așa, este corect să ne petrecem întreaga viață economisind pentru pensionare și atunci când vine, nu prea mai avem ce face?

Ce se întîmplă cu experiența noastră?

Ce se întâmplă cu înțelepciunea acumulată de-a lungul anilor? Ce se întâmplă cu viețile noastre?

Ne petrecem viața așteptând acest moment al pensionării, și deodată vine o pandemie ca cea a COVID și totul se duce pe apa sâmbetei.

Nu pentru că viața ar fi nedreaptă, ci pentru că nu suntem noi programați pentru pensionare. Nu suntem conștienți că în momentul în care ne pensionăm începem să trăim o nouă etapa din viața noastră, o nouă etapă in care putem să ne reinventăm.

Sincer, simt că odată cu pensionarea vine și timpul să ne bucurăm, să trăim, să experimentăm noi moduri de călătorie, de cunoaștere a lumii, chiar  însoțiți și de nepoții noștri (Încă mai am în minte zilele petrecute într-o croazieră cu nepoții mei,  anul trecut).

Vine timpul să facem tot ceea ce de-a lungul vieții noastre  n-am reușit fie din cauza serviciului ori a altor responsabilități dar ne-am fi dorit foarte mult.

Cred că vârsta de pensionare este vârsta înțelepciunii, ceea ce înseamnă că este vârsta când putem începe să trăim pe deplin, să ne bucurăm fără să  fim limitați  de ceva, decât de limita pe care ne-o imunem noi însine .

Este epoca în care trebuie să întinerim, să avem noi vise, să recuperăm iluziile trecutului, fără sclavia unui loc de muncă care ne-a condiționat atât de mult.

Nu mă plâng de trecut, cu atât mai puțin de prezent, căruia nu-i pot cere mai mult decât îmi dă deja, dar mă îngrijorează viitorul pensionarilor, care n-au altă preocupare decât să se bucure de cei dragi. Este un lucru foarte bun dar nu e de ajuns, pentru că este timpul să ne bucurăm și de noi înșine.

Probabil o să găsiți tot felul de scuze, ele nu sunt decât convingeri limitative, sunt doar în mintea voastră!

Acum este momentul să acționați, să fiți curajoși și să vă întrebați: Ce-am putea face?

Astăzi există o serie de răspunsuri la această întrebare. Singurul răspuns greșit este să așteptăm să se schimbe totul, probabil ceea ce am făcut de-a lungul vieții noastre și nu a funcționat. Sau poate da?

Încarcă-ți bateriile, a venit timpul pentru acțiune!

Acel moment pe care probabil, l-ai așteptat toată viața, începe cu o întrebare simplă: ce pot face? urmat de acțiune.

Contactați-mă și voi împărtăși cu voi răspunsul pe care mi l-am dat  eu la această întrebare.

Este momentul să fii persoana cu care ai vrut să fii întotdeauna!

Contactați-mă și vă voi povesti despre răspunsul care mi-a schimbat viața.

Se spune că oamenii îmbătrânesc la fel cum au trăit…

Nepoții noștri ne acceptă pentru noi înșine, fără a ne certa sau a încerca să ne schimbe, așa cum nimeni nu s-a purtat de-a lungul vieții cu noi, nici părinții, nici rudele, nici soții, nici prietenii și chiar nici proprii noștri copiii deveniți adulți. Ruth Goode