Unul dintre lucrurile care mă determină să reflectez asupra acestei pandemii de coronavirus, este să văd cum se confruntă cu ea mulți dintre cetățeni. Câteodată simt ca ei trăiesc ca și cum ar fi zombi, mergând toți împreuna spre un obiectiv necunoscut.

Trăim intr-o epoca excepțională și nici măcar actuala criza nu reduce aceasta afirmație. Este adevărat ca trecem printr-un moment critic, dar din care vom ieși mai puternici și cu noi oportunități.

Așa a fost mereu de-a lungul istoriei. Și tot așa va fi și acum, și nu fac aceasta afirmație dintr-un optimism orb, toți experții asigura ca post criza va fi o criza economică cum nu am cunoscut de la ultimul război mondial.

Și de asemenea îndrăznesc sa afirm ca in paralele cu aceasta situație critica, va fi și o oportunitate pentru cei curajoși care își reunesc forțele și nu încetează sa viseze.

Pentru ca doamnelor și domnilor: cum mereu s-a întâmplat, viitorul oricât de dur ar fi, va fi construit de visători.

Visători care nu vor permite ca prezentul oricât de dur ar fi sa determine viitorul lor.

Visători care vor confrunta criza cu convingerea ca in spatele acestei situații exista o oportunitate și ca singura forma de a o descoperi este sa pună o simpla întrebare: Ce este pentru mine?

Este evident ca doar simpla întrebare demonstrează un gest de curaj, pentru ca doar punându-și aceasta întrebare va fi primul pas ca sa iasă din rândul zombiilor care merg înspăimântati cu speranța ca cineva le va marca drumul pe care trebuie sa îl urmeze.

Nu, acești visători nu vor aștepta sa le marcheze cineva drumul, deoarce este drumul lor. Nu, acești visători se vor înfrunta cu prezentul, pentru sunt conștienți ca viitorul începe azi, in acest moment, și nu vor ezita nici o secunda in a începe sa-l construiască.

Avem nevoie de visători, dar de asemenea avem nevoie și de rebeli contra supunerii in a aștepta ca ceva sa se schimbe, pentru a aștepta sa ne schimbam noi, rebeli contra continuitatii, contra liniei drepte care nu mai este, contra speranței false ca lumea va fi iar ce a fost.

Nu va fi, și nu doar din cauza coronavirusului, singurul lucru pe care acest virus l-a făcut este sa accelereze schimbare pe care am simțit-o și trăit-o de ani buni.

De aici uimirea mea când văd ca mulți cetățeni continua sa trăiască linie dreapta, fără a fi conștienți ca aceasta linie nu ii mai duce nicăieri.

Sunt uimita sa văd câți cetățeni ai lumii cred ca a face acelas lucru va avea rezultate diferite, ma uimește pentru ca acest mod de a gandi nu numai ca duce la eșec ci chiar și in viața ii face sa se simtă morți.

Pentru ca prieteni și prietene; Ce este o persoana fără vise? Fără obiective? Fără nimic in viața lor care sa ii facă sa vibreze?

Nu ar trebui să definim acest mod de a trăi drept „viață zombie”?